Vârstele creierului

Zona cea mai „sofisticata” a creierului uman poarta numele de cortex prefrontal. Ea are nevoie de cel mai mult timp pentru a se maturiza. Se poate spune că „adolescenta” creierului se încheie abia între 20-25 de ani.

Alcoolul si drogurile actionează asupra cortexului prefrontal. Când actiunea are loc înainte de maturizarea completa a acestei zone, functiile sale esentiale pot fi afectate definitiv. Urmarile încep sa se vada în viata de zi cu zi a persoanei consumatoare. Nu, nu i se micsoreaza capul, nu îi cresc urechile sau altceva foarte evident. Ce se întâmpla însa, sunt deteriorari ale celor mai înalte functii ale creierului: gândirea poate deveni neclara, capacitatea de a planifica sau lua decizii scade, discernamântul între bine si rau devine confuz, iar emotiile pot fi greu tinute în control.

Cât priveste dependenta, aceasta se poate instala în orice perioada a maturizarii creierului si de aceea drogurile sunt interzise indiferent de vârsta. Dar cu cât un creier este mai „tânar” cu atât acesta este mai predispus spre a deveni dependent.